“Zizou” de Braşov

Fabio de Matos Perreia sau “Fabinho”, cum este alintat de colegi şi prieteni. Brazilianul a fost prima mare mutare a FC Braşov, în perioada de iarnă. Urmărit de mai mult timp de către oficialii “stegarilor”, în special după ce i-a făcut “zile grele” liderului Ligii 1, CFR Cluj, în Cupa UEFA, Fabinho a ajuns la poalele Tîmpei, pentru a întări compartimentul median al formaţiei lui Răzvan Lucescu, în vederea returului, dar şi a sezonului viitor, în care, apropae sigur, FC Braşov va evolua în prima ligă. “M-am adaptat foarte repede, aici. Îmi place la Braşov, pentru că este un grup unit, toţi sîntem prieteni, de la magazioner, pînă la ultimul jucător, antrenori şi conducere, toţi vorbim aceeaşi limbă”, a spus Fabino, în exclusivitate pentru insport.ro, după închierea celor două stagii de pregătire, din Spania şi Italia.

Prima oară în ligă a doua
Mijlocaşul brazilian a dezvăluit ce l-a atras şi determinat să semneze cu FC Braşov. “La început, am auzit că mă doreşte o formaţie din România, care este pe locul 1 în Liga a 2-a, dar care are ambiţii mari. Nu ştiam nimic de echipă, dar Stelan Carabaş şi Cătălin Liţă mi-au vorbit frumos de ce se întîmplă la Braşov, în special de antrenorul Răzvan Lucescu. De acesta mai auzisem. Ţin minte că, acum vreun an-doi, am jucat cu Anorthosis, un meci amical cu Rapid, la care era antrenor, atunci, Răzvan Lucescu. Nu-mi mai aduc aminte bine scorul, dar ştiu că s-a terminat egal şi atunci am auzit prima oară de Răzvan”, a declarat Fabinho, care a mai spus că “este prima mea aventură în liga a doua în vreo ţară. Pînă acum am jucat numai în prima divizie, pe unde am fost. Pot să spun că avem însă o echipă foarte bună şi un antrenor foarte bun. Putem să ne îndeplinim obiectivele propuse”. Citeste restul articolului.

Eugen Nae : „Promovarea nu se decide la butoane!”

„Eugen Nae este în primii trei portari ai României alături de Bogdan Lobonţ şi Dani Coman”. Aşa îl caracterizează Răzvan Lucescu pe elevul său de la FC Braşov. După ani buni petrecuţi la Steaua şi FC Naţional, Eugen Nae a sosit în vara anului trecut la Braşov şi a dovedit prin evoluţiile sale, atât în campionat, dar mai ales în Cupa României, că este un portar de valoare, care oferă siguranţă echipei sale.

Eugene, o pauză bine-venită după stagiul din Italia?
Nae: Aşa este. Sâmbătă am revenit în ţară şi avem pauză până marţi. Chiar dacă mulţi se plâng de aceste cantonamente şi le consideră dificile, eu cred că trebuie să privim utilitatea lor şi faptul că pregătirea din pauza competiţională va fi un factor determinant în campionat. Pregătirea unui portar nu diferă foarte mult de cea a jucătorilor de câmp, însă eu sunt unul dintre cei cărora le face plăcere să se pregătească bine şi să fie apţi din toate punctele de vedere pentru partidele oficiale.

Citeste restul interviului!

Hadnagy: “Abia aştept meciul cu Inter!”

Goalgheterul ligii secunde Attila Hadnagy a profitat de ziua liberă oferită de Răzvan Lucescu şi a dat o fugă la Miercurea-Ciuc pentru a urmări pe viu alături de bunul său prieten, Robert Ilyes derbiul Ligii Naţionale de hochei pe gheaţă: HC Csikszereda-Sport Club Miercurea-Ciuc. Hadnagy a vorbit deschis despre stagiunea de pregătire din Spania dar şi despre şansele stegarilor în partida de Cupă cu CFR. Citeste interviul.

Măldărăşanu: „M-am acomodat destul de repede la Braşov”

Marius Măldărăşanu susţine că îi este uşor la noua echipă, pentru că îi cunoaşte pe mulţi dintre noii săi colegi. “M-am acomodat destul de repede la Braşov. Mai ales că am fost coleg cu mulţi dintre jucătorii din lot. De asemenea, cu alţii m-am întâlnit ca adversar. La Braşov cred că sunt condiţii mai bune decât la unele echipe din Divizia A”, a afirmat Măldărăşanu.

Deşi i s-a pus în vedere să plece de la Rapid de către antrenorul Mircea Rednic, Măldărăşanu spune că a uitat tot şi că nu este un “tip ranchiunos”. “Nu-mi pare rău că am plecat. Au fost ani frumoşi în cariera mea la Rapid şi am rămas prieten cu toată lumea. Lucrurile urâte care s-au întâmplat au trecut, eu nu sunt un tip ranchiunos”, a adăugat mijlocaşul în vârstă de 32 de ani.

Sursa: (gsp.ro)

„Cu Măldă mă înţeleg din priviri“

Răzvan Lucescu, antrenorul lui FC Braşov, este fericit că are la echipă un vechi prieten de-al său. „Am trăit cu Măldă şi bune, şi rele, şi mă bucur că e la noi…“, spunea Răzvan Lucescu. Anii petrecuţi la Rapid împreună cu Marius Măldărăşanu au dus la o prietenie foarte frumoasă între Răzvan Lucescu şi fotbalist.

Citeste tot articolul

Maldarasanu a ajuns la Valencia

Ultima achizitie a liderului seriei I din Liga a II-a, Marius Maldarasanu (foto), a sosit ieri-dimineata la Valencia pentru a se alatura noilor sai colegi de la FC Brasov. “Mi-a fost destul de greu sa ma despart de Rapid, dar a fost nevoie sa fac acest pas. Sunt fericit ca am ajuns la Brasov si sper ca împreuna cu ceilalti colegi sa le aducem numai bucurii suporterilor”, a spus Maldarasanu pe aeroportul din Valencia.

Maldarasanu

Sursa: (Prosport)

„Nu îmi este teamă de CFR Cluj”

Chiar dacă liderul Ligii I, CFR Cluj, a pierdut un singur meci după 19 etape, Răzvan Lucescu este convins că echipa sa poate produce supriza şi să elimine CFR-ul: „Respect CFR-ul, însă nu îmi este teamă de ei. Chiar dacă întâlnim liderul campionatului, cred că decisivă va fi forma la ora jocului a celor două echipe. Calificarea este în mâinile noastre. Dacă vom reuşi să anihilăm punctele tari ale clujenilor şi să profităm la maxim de slăbiciunile lor, a-tunci avem o şansă bună. Avem un ascendent moral faţă de ei prin transferul lui Fabinho, jucător ce a dat trei pase de gol pentru Anorthosis împotriva lor şi i-a eliminat din Europa, însă sunt convins că un meci de asemenea importanţă nu va fi decis doar prin sclipirea unui singur jucător. Forţa grupului îşi va spune cuvântul”, a spus Lucescu. La nici o zi de la tragerea la sorţi, relaţiile dintre cele două echipe au devenit tensionate. Aflaţi de o lună în tratative avansate cu CFR-ul pentru cedarea fundaşului Vitinha la Braşov, „stegarii” au fost refuzaţi ieri de oficialii CFR-ului. „Oferta noastră pentru Vitinha a fost refuzată ieri de conducerea CFR-ului. Probabil le este teamă de noi şi nu vor să ne întărească prin cedarea lui Vitinha”, a spus Dinu Gheorghe. Oficialii braşoveni au anunţat că vor respinge ambele locaţii propuse de CFR pentru disputarea partidei directe din sferturile Cupei: „Este exclus să acceptăm să jucăm în Cupă la Bucureşti sau Piteşti cum vrea CFR-ul. Variantele noastre sunt Urziceni, Ploieşti sau Timişoara”, a declarat Răzvan Lucescu.

Citeste tot articolul

Fabinho vrea sa joace in Europa cu FC Brasov

Brazilianul Fabinho, transferat in aceasta iarna de la Anorthosis Famagusta pentru 75.000 de euro, a ajuns vineri dupa-amiaza la Brasov, iar sambata a fost prezentat la echipa si a efectuat primul antrenament sub comanda antrenorului Razvan Lucescu. In acest retur, Fabinho va castiga 25.000 de euro, plus bonusurile oferite pentru victorii si promovare.

Citeste tot articolul

Fabinho si C.F.R. Cluj

Noul jucator al echipei F.C. Brasov, Fabinho, are putea avea sansa sa intalneasca din nou echipa ceferistilor din Cluj, de data aceasta in Cupa Romaniei, dupa ce in Cupa U.E.F.A. (sezonul 2007 - 2008) a luptat contra clujenilor in tricoul cipriotilor de la Anorthosis. In meciul tur al dublei manse, pierdut de romani pe propriul teren cu 1 - 3, Fabinho a reusit o superba pasa de gol.

Vezi video cu pasa!

Fabinho, prezentat oficial la FC Brasov

Mijlocaşul brazilian Fabio de Matos Pereirra Fabinho a fost prezentat astazi, oficial, la FC Braşov. „Sînt fericit că am ajuns aici şi sper să dau un randament bun şi să ajut echipa. E un pariu cu mine însămi această venire la FC Braşov. E frig însă aici”, aa spus Fabinho pentru prima oară în calitate de jucător al liderulului seriei 1 din Liga a 2-a Fabinho a dezvăluit că unul din motivele pentru care a ales să vină la FC Braşov este şi faptul că echipa este pregătzită de Răzvan Lucescu: „Toţi jucătorii români din Cipru vorbesc la superlativ de Răzvan Lucescu despre care spun că este un antrenor prieten cu fotbaliştii şi pentru el am venit la Braşov”.

Fabinho

Citeste tot articolul.

Fabinho e nerabdator

Brazilianul de 25 de ani, Fabio De Matos Pereira, zis „Fabinho“, a ajuns ieri la Braşov. „Abia aşteptam să îmi văd noua echipă…“, spunea jucătorul, care astăzi va face primul antrenament sub comanda lui Răzvan Lucescu.

Citeste articolul.

Razvan Lucescu: “L-am dorit foarte mult pe Fabinho”

Tehnicianul FC Braşov, Răzvan Lucescu, a spus, la prezentarea oficială a lui Fabinho, că şi l-a dorit foarte mult la echipa pe mijlocaşul brazilian.
„Este un jucător pe care mi l-am dorit foarte mult. L-am urmărit mai mult timp, chiar în 2 meciuri de la faţa locului şi l-am adus aici. El poate juca pe mai multe posturi. Ideea este să avem cîte 2 jucători valoroşi pe fiecare post pentru că echipa are numai de câştigat. Sper să fie mai uşor să se adapateze pentru că vine la o echipă cuun moral ridicat şi cu obiective importante, cum ar fi maximum din Cupa României şi un record de puncte pentru Liga a 2-a”, a spus Răzvan Lucescu.
Fabinho a fost prezentat oficial sambata la FC Braşov.

Sursa: (Bogdan Popescu, Prosport)

Fabinho a ajuns in Romania

Rubrica sport a jurnalului TVR1 a prezentat aseara imagini cu Fabinho de la iesirea aeroportului. Intrebat daca si-ar fii dorit un transfer la Rapid, mijlocasul a raspuns ca el este jucatorul Brasovului si doar acolo vrea sa ajunga. La aceeasi intrebare, Catalin Lita, fost jucator, actual impresar, a spus ca Fabinho a fost propus clubului nostru si nu giulestenilor, acestia bagandu-se pe fir cand tratativele erau avansate. Televiziunea nationala a mai precizat ca Fabinho are un contract fabulos pentru un jucator din esalonul secund romanesc, 300-400 de mii de euro in 3 ani de contract.
Brazilianul a parut surprins ca a fost intampinat cu camere de luat vederi si nerabdator sa ajunga sub poalele Tampei.
Din nefericire, site-ul TVR nu a postat jurnalul integral, excluzand stirile sportive, de aceea ne cerem scuze pentru ca nu putem sa va prezentam video cu primele imagini ale lui Fabinho in Romania.

Grigoraş şi Boroştean râmân acasă!

Antrenorul „stegarilor”, Răzvan Lucescu a anunţat că este mulţumit de modul în care s-au pregătit jucătorii săi pe parcursul stagiului de la baza proprie: „Ne-am pregătit foarte bine în perioada aceasta. Am efectuat câte două antrenamente pe zi şi sunt mulţumit de băieţi. În linii mari, am stabilit lotul cu care vom face deplasarea în cantonamentul din Spania. Sunt mulţumit de evoluţia juniorului David (17 ani). Voicu încă face antrenamente separat faţă de restul grupului, astfel că David poate reprezenta o soluţie pe acea parte. În schimb, vor rămâne la Braşov al patrulea portar, Grigoraş, şi atacantul Boroştean, jucători care vor continua pregătirea la Braşov”, a spus Lucescu. Despre posibile întăriri ale lotului, Lucescu jr. a punctat: „Ne mai dorim încă un jucător. Nu vreau să spun postul, fiindcă s-ar naşte interpretări în rândul jucătorilor noştri şi nu vrem asta. Noutăţi pot apărea şi de pe o zi pe alta!”, a spus Răzvan.

Sursa: (Istvan Deak, BZB)

Răzvan Lucescu rămâne la Braşov încă doi ani!

Căpitanul echipei FC Braşov, Robert Ilyeş, şi-a petrecut vacanţa la Miercurea-Ciuc, alături de familie, şi anunţă că 2008 va fi anul Braşovului: „Anul 2007 a fost unul foarte bun pentru mine. Am câştigat cupa şi campionatul în Azerbaidjan, am venit la FC Braşov şi acum ne aflăm pe primul loc cu şanse mari de a promova. De la anul 2008 îmi doresc să fiu sănătos, iar pe plan fotbalistic, vreau să readucem Braşovul în prima ligă şi să jucăm finala Cupei României. În vacanţă, am stat acasă alături de familie, doar Revelionul l-am petrecut la Topliţa, alături de un grup de prieteni. Ca de obicei, vacanţa este foarte plăcută, dar trece repede, astfel că de vineri trebuie să reîncepem munca cu ocazia reunirii lotului”, spune Ilyeş. Citeste tot articolul.