„Fabinho“ va ajunge astăzi la Braşov, iar sîmbătă va efectua primul antrenament sub comanda lui Răzvan Lucescu. Aşteptat de cîteva zile sub Tîmpa, brazilianul Fabio de Matos Pereira, „Fabinho“ va sosi astăzi în România. „Mîine (n.r., astăzi), „Fabinho“ va ajunge la Bucureşti, iar sîmbătă va afectua primul antrenament“, a spus Răzvan Lucescu.
Agentul jucătorului, Cătălin Liţă, spune că jucătorul nu a putut ajunge mai repede la Braşov, din cauza formalităţilor. „Cei de la Anorthosis nu i-au dat drumul jucătorului pînă ce nu a intrat în contul clubului suma plătită de FC Braşov. Actele sînt semnate, iar Fabinho este jucătorul Braşovului. Am vorbit cu el şi mi-a spus că abia aşteaptă să ajungă la Braşov. Este un jucător valoros şi sînt convins că va confirma aşteptările“, a spus Cătălin Liţă. Fabio de Matos Pereira a semnat un contract pe trei sezoane cu FC Braşov, cu o opţiune de prelungire pentru încă un sezon.
Împreună cu familia
Fabinho nu va veni singur la Braşov, ci împreună cu familia sa. „Fabinho va veni la Braşov cu soţia şi copilul. Chiar dacă jucătorul va pleca cu echipa în cantonament în Spania, familia lui va sta la Braşov“, a spus Liţă.
Boaventura, la Vaslui?
Deşi la sfîrşitul anului trecut s-a vorbit de un interes al grupării braşovene şi pentru atacantul lui Anorthosis, Boaventura, agentul jucătorului, spune că acesta va juca la o altă echipă din România. „La fel ca şi «Fabinho», Boaventura este un jucător aflat în ultimele şase luni de contract cu Anorthosis. Boaventura are şanse mari să joace la o echipă din prima ligă din România. Deocamdată nu vă pot spune unde“, a încheiat Liţă. Se pare că de serviciile lui Boaventura ar fi interesată echipa lui Dorinel Munteanu, FC Vaslui.
Probleme cu Nicodim şi Gal
Doi dintre cei mai importanţi jucători de la FC Ghimbav, Nicodim şi Gal, susţin în aceste zile probe de joc la FC Botoşani. Antrenorul lui FC Ghimbav, Vasile Gherghe, s-a arătat susprins de faptul că cei doi jucători au plecat la Botoşani fără a avea acordul clubului. „Cei doi au plecat la Botoşani fără acordul clubului nostru. Ei trebuie să se prezinte la echipă“, spune Gherghe. Marius Nicodim (24 ani) şi Ştefan Gal (19 ani) au efectuat ieri primul antrenament sub comanda lui Leo Grozavu şi urmează să fi testaţi sîmbătă într-un meci amical. „Cei doi sînt doar în probe şi evoluează ca fundaş central respectiv fundaş stînga. Vom vedea ce ştiu însă ultimul cuvînt în privinţa transferului lor îl va avea antrenorul Leo Grozavu“, a declarat Cornel Şfaiţer, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al FC Botoşani. În altă ordine de idei, oficialii botoşăneni au declarat că transferul jucătorului braşovean, Ionel Cilean de la CSM Rîmnicu-Vîlcea este ca şi perfectat, Leo Grozavu dîndu-şi acceptul asupra transferului după ce l-a văzut pe fotbalist la antrenamente în această săptămînă. Cilean a fost dorit în această iarnă şi de FC Săcele. „Îi doresc să fie sănătos“, a spus antrenorul săcelenilor, Adrian Furnică.
Sursa: (Adi Marica, Monitorul Expres)

Harta Seriei A a Ligii a II a